Despre Saschiz

Despre Saschiz

In județul Mureș, la doar 20 km de Sighișoara, se află satul Saschiz. Localitatea așezată pe Valea Scroafei, la poalele unor dealuri pline de verdeață, este un colț de rai pentru turiștii români și străini. Pe lângă o frumoasă biserică fortificată inclusă în patrimoniul mondial UNESCO, în Saschiz se află un turn cu ceas asemănător celui din Sighișoara și o cetate medievală țărănească din secolul al XIV-lea. Vizitatorii pot de asemenea să se bucure de liniștea tipic ardelenească și să descopere obiceiurile și meșteșugurile locale. La promovarea micii așezări au contribuit și vizitele tot mai dese ale prințului Charles.

Comuna era pe vremuri una dintre cele mai bogate localitati sasesti: la acea vreme existau deja scoli, un spital, o baie comunala si judecatorie. In prezent, comuna are putin peste 2.000 de locuitori, din care aproape 70 sunt sasi, majoritatea persoane in varsta.

Dacă ne referim la stilul de viață din provincie, a avea o curte cu grădină este esențial. Fiecare gospodărie obișnuiește să cultive o serie de pomi fructiferi, legume, dar și să crească animale, toate acestea pentru consum propriu. Unele produse sunt servite atunci când sunt proaspete, iar celelate sunt conservate și păstrate în pivniță pentru a fi consumate în timpul iernii.

Legumele sunt cultivate în grădinile din împrejurul caselor localnicilor. Majoritatea sunt păstrate în pivniță sau conservate prin murare. În timpul verii, poți servi salate proaspete și pline de savoare.

Fructele fără sâmburi sunt cultivate în grădini, în timp ce, fructele cu sâmburi se găsesc în copaci sau în spatele hambarelor. Multe fructe sunt culese din pădure. Majoritatea sunt gătite ca gem, sirop sau folosite la copt.

Biserica evanghelică fortificată

Biserica luterană fortificată Sfântul Ștefan din Saschiz impresionează prin frumusețe. Monumentul înscris în patrimoniul mondial UNESCO în anul 1999 se găsește chiar la drumul național. Ridicarea bisericii a început la sfârșitul secolului al XV-lea de către coloniștii sași. A fost închinată regelui Ștefan al Ungariei, al cărui nume îl poartă. În această biserică s-a ținut o sesiune a Dietei Transilvaniei.

Pe dinafară edificiul arată ca un bastion de dimensiuni deloc modeste, cu arcuri masive construite deasupra unor uriași contraforți din piatră și cărămidă. Printre frumoasele elemente arhitecturale gotice se zăresc însă fantele găurilor de aruncare, amintind de destinația defensivă a construcției. Din cauza distanței considerabile de la vatra satului la cetatea de pe colină, biserica a devenit principalul loc de adăpost pentru săteni în caz de atac.

În interior biserica este destul de simplă, picturile fiind acoperite în timpul reformei calvine. Orga a fost adusă din Brașov în 1788 și este în topul celor mai mari 10 orgi din Transilvania. Altarul baroc a fost adus de la Viena în 1735.

Biserica este încă funcțională și duminica enoriașii se adună aici la slujbă. Pentru a vizita biserica trebuie să suni la numărul de pe poartă. Se poate urca la orgă și în turnul fortificat, dar nu și în turn, care este prea șubred.

Cetatea medievală țărănească Saschiz

Cetatea țărănească din Saschiz a fost construită, conform unei inscripții, în 1347 pentru a proteja locuitorii din Sasschiz și din alte șase sate care au ajutat la construirea ei. O parte din zidurile de apărare și cele 6 turnuri încă mai pot fi văzute. Spre deosebire de alte cetăți, ridicate în jurul bisericilor din așezare, aceasta se află la aproximativ 2 km de vatra satului. În interiorul cetății se afla o capelă, două heleștee cu pești și o fântână de 65m adâncime despre care se spune că făcea legătura cu satul, printr-un tunel subteran.

A trecut mult timp de la vremurile sale de glorie. Cetatea Saschiz a fost însă foarte bine conservată până în anul 1945. Regimul comunist nu a fost interesat de ea și a lăsat-o în paragină. Prin urmare, astăzi doar rămășițele ei mai veghează de pe vârful dealului. Oferă însă celor care se încumetă să înfrunte drumul până la ea, nu tocmai prietenos, o panoramă superbă asupra zonei și a semeței biserici din centrul satului. Recent au început lucrările de renovare și se pare că cetatea va fi salvată și, mai ales, promovată. Traseul către cetatea începe chiar din fața bisericii, din parcare, unde vei vedea prima săgeată.

Turnul cu ceas din Saschiz

200 de ani mai târziu, bisericii i s-a adăugat turnul cu ceas, după modelul celui din Sighișoara, oraș cu care rivaliza. Pentru construirea lui s-a folosit piatră și cărămidă, iar acoperișul a fost îmbrăcat cu țiglă smălțuită divers colorată. Turnul cu ceas din Saschiz este considerat unul dintre cele mai frumoase din Transilvania. Ca și biserica alăturată, a avut un rol de apărare, lucru demonstrat de ferestrele de mici dimensiuni și gurile de apărare. La una dintre ferestrele turnului se află o mică statuie din lemn ce anunța pe vremuri sferturile de oră. Din păcate, turnul nu a fost restaurat și riscă să pice la orice cutremur mai serios.

X